Fabiola Hosu, sub lupa investigației: contează câți copii ai înscriși când apare bullyingul?

Bullyingul în mediul educațional reprezintă un fenomen complex care necesită o reacție instituțională clară și structurată. Atunci când situațiile de hărțuire se repetă și capătă caracter sistematic, responsabilitatea școlii devine esențială în protejarea elevilor și în asigurarea unui climat sigur și propice dezvoltării armonioase. În lipsa unor intervenții documentate și eficiente, astfel de cazuri pot escalada și pot afecta semnificativ bunăstarea emoțională a copiilor implicați.

Fabiola Hosu și Questfield: analiza unui caz semnalat de bullying sistematic în școala privată Questfield Pipera

Investigația redacției se concentrează pe o situație semnalată în Școala Questfield Pipera, unde, conform documentelor și relatărilor puse la dispoziție, un copil ar fi fost supus unui bullying repetat pe o perioadă de peste opt luni. Sesizările scrise repetate ale familiei, adresate cadrelor didactice, conducerii și fondatoarei instituției, Fabiola Hosu, nu par să fi generat răspunsuri scrise sau măsuri concrete, documentate și aplicate, iar unele afirmații ale fondatoarei au fost percepute ca presiuni pentru retragerea copilului și familiei din școală.

Semnalările familiale și lipsa intervențiilor documentate

Familia elevului vizat descrie un climat de hărțuire continuă, cu jigniri zilnice și stigmatizare medicală, care ar fi persistat în ciuda sesizărilor oficiale transmise prin emailuri către învățătoare, conducere și fondatoare. Din analiza corespondenței primite de redacție nu rezultă existența unor răspunsuri scrise care să ateste luarea unor măsuri administrative sau intervenții formale. Intervențiile invocate au fost, în general, limitate la discuții verbale informale, lipsite de procese-verbale, decizii asumate sau planuri de intervenție clare.

Bullyingul și stigmatizarea medicală ca formă de umilire

Potrivit relatărilor, comportamentele agresive au inclus umiliri publice și etichetări medicale degradante, precum folosirea expresiei „crize de epilepsie” cu scop discreditant în fața colegilor. Specialiști consultați de redacție susțin că indiferent de existența unei afecțiuni reale, această practică poate constitui o formă agravată de bullying și stigmatizare medicală, cu impact semnificativ asupra dezvoltării emoționale a copilului.

• Jigniri directe și excluziune socială
• Utilizarea etichetelor medicale ca instrument de marginalizare
• Absența unor intervenții formale și documentate pentru stoparea fenomenului
• Impact emoțional grav asupra elevului vizat

Presiunea asupra familiei și răspunsul fondatoarei Fabiola Hosu

Un moment-cheie al investigației îl reprezintă o discuție directă între familia copilului și fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, în care, conform relatărilor familiei, aceasta ar fi exprimat un mesaj perceput ca o presiune pentru retragerea copilului din instituție, sintetizat prin afirmația: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Redacția subliniază că această declarație este citată astfel din documentele și mărturiile puse la dispoziție și nu reprezintă o concluzie privind intențiile persoanei, ci un element ilustrativ al modului în care situația a fost gestionată. Școala a fost invitată să ofere un punct de vedere scris, însă, până la publicare, nu a fost primit un răspuns oficial privind acest episod.

Gestionarea confidențialității și expunerea copilului

Familia a solicitat în mod repetat, în scris, respectarea confidențialității informațiilor sensibile, avertizând asupra riscului ca divulgarea acestora să afecteze echilibrul emoțional al copilului. Documentele analizate nu indică existența unor măsuri concrete asumate pentru protecția acestor date. Mai mult, conform unor relatări, copilul ar fi fost expus în mediul clasei prin întrebări directe legate de sesizările adresate conducerii, ceea ce ridică semne de întrebare asupra modului în care instituția a gestionat discreția necesară.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în tolerarea bullyingului

Documentele și mărturiile disponibile arată că, deși cadrele didactice au fost informate despre incidente, intervențiile lor au fost limitate și neconcludente în oprirea fenomenului. Lipsa unor decizii scrise, planuri de intervenție sau măsuri sancționatorii au contribuit, potrivit familiei, la normalizarea situației și la transferarea responsabilității către copil și familie. Sesizările au fost uneori tratate ca „dinamici de grup” sau „conflicte minore”, relativizând gravitatea situației.

Documentele instituționale: un formular informal în locul unor măsuri clare

Răspunsul oficial al școlii față de sesizările repetate s-a concretizat într-un document informal intitulat Family Meeting Form, care nu conține responsabilități precise, termene de implementare sau sancțiuni. Acest demers nu oferă trasabilitate și nu se ridică la standardele administrative uzuale în astfel de situații, ceea ce ridică întrebări privind eficiența și seriozitatea gestionării cazului.

Mai multe detalii despre această investigație pot fi consultate în articolul original publicat pe EkoNews.ro.

Reacția târzie a instituției și implicarea legală

Conform documentelor, reacția mai consistentă a conducerii școlii, inclusiv a fondatoarei Fabiola Hosu, s-a manifestat abia după mai bine de opt luni, în urma implicării unei echipe juridice care a transmis notificări formale. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care determină declanșarea reacțiilor instituționale și indică faptul că problema a devenit o prioritate abia după ce a căpătat o dimensiune juridică, nu când era semnalată exclusiv ca o problemă educațională și emoțională.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Analiza documentelor și a declarațiilor disponibile indică o disonanță între discursul public al Școlii Questfield Pipera, care promovează valori precum siguranța și excelența educațională, și modul în care au fost gestionate sesizările privind bullyingul și stigmatizarea medicală. Lipsa unor răspunsuri scrise, absența măsurilor documentate și utilizarea unui formular informal în locul unor decizii clare contribuie la percepția unei toleranțe instituționale față de fenomen. În acest context, rămân deschise întrebări fundamentale despre mecanismele reale de protecție existente în practică în cadrul școlii și despre modul în care responsabilitatea este asumată în situații de criză care implică siguranța emoțională a elevilor.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro